joi, 10 noiembrie 2011

Ce se va construi la FEEA?

Un articol din Bună Ziua Iaşi despre o posibilă construcţie în zona Universităţii. Titlul este oarecum îngrijorător şi oarecum nerealist, mai ales ca în imagine avem corpul A al Universităţii, iar facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor se află în corpul B, situat pe partea opusă. Ar fi de dorit ca presa să poată oferi o informaţie mai clară (de fapt, clară) şi utilă, întrucât din articol nu pot să-mi fac o idee cât de vagă unde ar urma să fie amplasată noua construcţie. Sunt curios ce spaţiu  va trebui sacrificat  pentru această extindere.

joi, 1 septembrie 2011

un chilipir

Articol in Ziarul de Iasi, cu vesti din ce in ce mai proaste (cum altfel?!) pentru fabrica Nicolina. 


Oare si acest atelier


 va avea soarta halelor de mai jos?



sâmbătă, 27 august 2011

Tema de vacanţă: despre documentul PNL şi dezvoltarea Iaşului



 La recomandarea dlui Adrian Craciunescu am studiat (prin studiat înţelegând citit de mai multe ori :D)  prezentarea viziunii de dezvoltare urbană a PNL Iaşi. Am regăsit în text destule idei proprii, deci textul este bun :P. Lăsând glumiţele la o parte, aş spune că echipa PNL  a produs un document care într-o formă mai riguroasă şi detaliată  poate constitui o bază pentru dezvoltarea ulterioară a judeţului şi a municipiului Iaşi.
Fiindcă nu are rost să comentez fiecare punct al documentului, (de fapt are dar nu mă învrednicesc până într-atât) am să dezvolt pentru început  câteva opinii despre cum văd eu în mare dezvoltarea oraşului, referindu-mă doar tangenţial la problemele interne şi structurale pe care le are în prezent Iaşul.

Datele ar fi urmatoarele:
Avem  o structură numită Zona Metropolitană Iaşi. Aici ar avea loc o întreagă discuţie despre ce aşteptări a împlinit sau nu această structură, dacă în actuala formă este cea mai potrivită şi dacă este funcţională la modul real sau doar (ca multe alte lucruri autohtone)  o formă cu un fond …transparent. Cred că punctul central al dezvoltării oraşului Iaşi şi a zonei lui "metropolitane" este definirea limitelor în care acesta se va dezvolta, în următorii 5,10, 30, 50 de ani.
Întrucât Iaşul se doreşte de prin aprilie 2004 centrul Zonei Metropolitane Iaşi care îşi asumă ca misiune "Transformarea Zonei Metropolitane Iasi, centru economic, universitar si academic de traditie, intr-o comunitate metropolitana dezvoltata policentric, prin crearea unui pol regional al cunoasterii si competitivitatii – articulatie de importanta a Uniunii Europene cu spatiul extracomunitar" (de  aici ) ar trebui ca această structură sa fie eficientizată şi poate, redesenată. 
 Şi cu asta ajungem la punctul 2.
Avem 3 proiecte majore despre care s-a discutat şi încă se discută peste saturaţie în presa locală, dar a căror evoluţie este (atunci când este) destul de lentă: 
Şoseaua de centură
Aeroportul
Autostrada Est-Vest.
Esenţa o constituie armonizarea acestor structuri, atât în intercorelarea/interconectarea lor cât şi cu dezvoltarea viitoare a oraşului.  La pagina 30, Propuneri, punctul 7: Definitivarea traseului centurii ocolitoare pe directia est şi cuprinderea în cadrul acestei structuri a Aeroportului. Şoseaua de centură trebuie să joace un rol deosebit pentru oraş prin delimitarea clară a zonelor de interes rezidenţial, industrial, comercial şi conexiunile spre principalele zone de interes, respectiv : aeroport, zone industriale, zone de frontieră cu Republica Moldova. Poziţia oraşului Iaşi la extremitatea de est a UE ar trebui să-i asigure o dezvoltare deosebită în ceea ce priveşte relaţiile comerciale.
Întrucât proiectul autostrăzii se suprapune ca direcţie cu “inelul roşu”, latura de nord a centurii, trebuie de la bun început proiectate într-o relaţie cât mai armonioasă cele 2 rute, plus legătura cu Aeroportul. Întrucât acesta este gândit să fie extins către sud-est, va putea fi conectat pe latura sudică la sistemul de cale ferată (în prezent linia Iaşi-Ungheni).
Autostrada Est-Vest se presupune ca va ocoli Iasul prin nord, mergand catre punctul de vama Sculeni
Centura ocolitoare in proiect - cu rosu inelul de nord si cu albastru cel de sud
Iaşul se situează (şi) pe şesul râului Bahlui. Astfel, în amonte şi în aval există o importantă suprafaţă de teren drept, care este în «plină dezvoltare » în partea de amonte (spre Leţcani).  Acestei zone i-ar trebui acordată o importanţă specială. La pagina 22 : Măsuri urbanistice imediate :  – crearea unei oferte pentru amplasarea de noi antreprize şi rezervarea terenurilor din aceste zone(…) Întrucât zona s-a dezvoltat prin popularea cu unităţi comerciale mari – supermarketuri, şi comercial – industriale – hale, depozite, reprezentanţe auto, la care se adaugă dezvoltarea localitatilor existente – Valea Lupului, Leţcani, Podu Iloaiei şi satele aferente, avand în plus infrastructura rutieră şi feroviară, plus cursul Bahluiului, ar trebui avut în vedere dezvoltarea unei infrastructuri adecvate – mă gândesc la transport în primul rând, care să descarce din aglomeratia de pe drumul european 583; aceaşi dezvoltare pe şesul Bahluiului e probabilă şi în zona de aval – estul oraşului, mai ales ca acest sector beneficiază de o deschidere mai mare – şesurile reunite ale Bahluiului, Jijiei şi Prutului.  În perspectiva în care R. Moldova va deveni vreodată parte a UE, acest şes ar putea fi deveni o zonă de dezvoltare comercială-industrială precum cea din vest, în relaţie cu oraşul Ungheni aflat pe malul opus. O altă direcţie de valorificare (de preferat aş spune eu) ar putea fi amenajarea unor trasee turistice, piste de biciclişti şi a unor zone de agrement şi relaxare, întrucât apropierea celor 3 râuri,  lunca Prutului, polderele şi infrastructura hidro existentă (făcută şi...abandonată), ar putea fi amenajate, extinse şi utilizate în acest sens. Dată fiind distanţa de 15 km până la Ungheni, ar putea fi realizat un canal navigabil care să lege cele 2 oraşe, fie în scop turistic, fie şi comercial.
Şi dacă aeroportul va deveni internaţional, zona sa terminală din sud – legată la calea ferată va duce probabil la o dezvoltare a zonei în acest sens.

Revenind la ZMI ar trebui spus că dacă Iaşul va creşte în suprafaţă ar putea beneficia de pe acum de o trasare adecvată a viitoarelor spaţii verzi, zone de construit, zone de infrastructură. Accentuez ideea de spaţii verzi extinse întrucât astfel s-ar putea proteja, pune în valoare şi extinde pădurile, crângurile şi suprafeţele de luciu de apă de pe lângă Iaşi, oraşul (zona metropolitană) având astfel şansa să devină mai verde, putând avea o medie de spaţiu verde peste media naţională şi una la nivel european pe cap de locuitor.

Sunt cateva propuneri în documentul PNL care îmi plac în mod deosebit : la pagina 31, punctul 10: Crearea unei zone pietonale centrale şi punctul 11: amenajarea unui pasaj subteran in zona Palat.
Şi la capitolul Infrastructură feroviară avem câteva propuneri foarte bune; la pagina 36: 1. dezvoltarea infrastructurii feroviare pentru tramvaie cu precădere pe zonele perimetrale centrului (...)
2. Realizarea de căi de rulare separate de infrastructura rutieră pentru posibilitatea unei viteze mai mari de deplasare 3. prioritatea în intersecţii pentru tramvaie (...)
 Pagina 37 punctul 2 : Crearea de retea de transport in comun in Zona Metropolitana pe ruta Podu Iloaiei, Letcani, Valea Lupului, Iasi, Barnova, Ciurea utilizând căile ferate, investind în staţiile de oprire şi în motoarele electrice. O idee excelentă. 
Pagina 38 : reţeaua feroviară e insuficient folosită şi nu contribuie la dezvoltarea zonelor adiacente.
Mutarea depoului ratb de la gară şi realizarea de parcare subterana cu parc deasupra –  Da.
La pagina 52 am remarcat propunerile pentru îmbunătăţirea transportului cu tramvaie.

Propunerea 2 de la pagina 53 : eliminarea traseului de tramvai din zona Podu de piatră – Ţesătura  nu o înţeleg. De ce această măsură...?


Privind în mod special la modul macro, în sensul dezvoltării şi extinderii Iaşului, este evident că acesta creşte în zonele unde infrastructura e mai dezvoltată, şi anume în zona de şes, pe cursurile de apă. Indiferent însă de această "desificare", pe aceste direcţii ar trebui acordată o importanţă specială transportului în comun folosind infrastructura de cale ferată existentă şi, în egală măsură, amenajarea de piste pentru biciclişti şi alte chestii ecologice. Datorită terenului drept şi folosind şi prezenţa malurilor de apă, pistele ar putea fi foarte eficace în asigurarea unei bune conectivităţi de-a lungul văilor apelor, în plus s-ar putea constitui  în trasee pitoreşti pentru cicliştii tot mai numeroşi ai oraşului.

Despre propunerile mai detaliate asupra traseelor urbane şi tuturor ideilor (repet, valoroase) pe care echipa PNLului le-a prezentat in acest document.......cred că ar trebui discutat pe fiecare punct în parte şi analizat într-un mod mai ştiinţific, pe fiecare capitol (urbanism, mediu, transport rutier, ferat, amenajarea teritoriului etc). La un moment dat dl. Adrian a  comentat vis a vis de acest document , cum ca ar fi puţin cam....ghiveci sau varză :D (cred că asta era ideea, expresia exactă nu o reţin) .... Ce pot spune e că pentru mine ca  amator şi visător de cai şi spaţii verzi (şi amenajări urbane decente) în timpul liber ...este suficient de riguros şi înşiră mulţumitor ce ar trebui facut în Iaşi şi împrejurimi. Cum ar trebui făcut....prin ce metode efective şi clare...documentul nu spune şi probabil nici nu şi-a propus acest lucru. Un specialist însă vede lucrurile diferit şi minusurile şi lacunele mai clare. Ideile în marea lor majoritate îmi par foarte bune. 
Precizez că am conturat mai mult o privire macro asupra problemei...complexitatea subiectului abordat de documentul PNL a făcut să încep de mai multe ori acest "răspuns" şi să mă pierd în detalii (semnificative :D) de mai multe ori. Sper ca acest crochiu să definească cât de cât clar un punct de vedere, în speţă al meu.  

Cum n-am mai scris toată vara pe blog, semnalez abia acum articolul domnului Sorin Cristian Semeniuc despre salvarea Casei Xenopol din Iaşi, apărut la începutul lunii în Dilema Veche, în care am găsit istoricul  clădirii.  Recomand şi restul articolelor domniei sale iubitorilor de istorie a Iaşului. Titluri precum Tristeţea Palatului Braunstein, Istoria Hotelului Binder tinde să mai existe doar pe Facebook,  Cum se pune cruce crucii lui Ferentz sunt sugestive pentru perspectivele "luminoase" ale patrimoniului construit ieşean.

miercuri, 18 mai 2011

2 recomandări












  
  Am descoperit recent acest site (desi exista de 3 ani cred) http://www.monument.sit.md/ şi pot spune că m-am umplut de admiraţie şi de o oarecare invidie. Admiraţie pentru că specialiştii basarabeni au creat acest superb instrument de lucru pentru cunoaşterea, înţelegerea şi "gestionarea" zonei istorice a Chişinăului. Invidie pentru că  - aţi ghicit - noi (noi Iaşul) nu avem aşa ceva. Şi dacă nu se lucrează la ceva similar în cel mai mare secret....după ştiinţa mea nici nu vom avea chiar curând.
Harta centrului istoric al Chişinăului împărţită în dreptunghiuri se potriveşte "la fix" cu structura rectangulară a ţesutului stradal. După cum se ştie şi se poate vedea, centrul Chişinăului a fost configurat de administraţia ţaristă în secolul 19 în aşa numitul sistem hippodamic, în sensul ca străzile formează unghiuri drepte, pe principiul paralelelor si meridianelor.
Provocările "dezvoltării" haotice şi ale agresării ţesutului istoric sunt cunoscute şi prezentate publicului; la un simplu "search": aiciaiciaici precum şi studiul dlui Crăciunescu publicat în martie pe blogul domniei sale; însuşi proiectul de mai sus este rezultat din constatarea practicilor nesănătoase, şi nevoia imperioasă de a oferi soluţii, ce nu pot fi gândite însă fără o bună cunoaştere. Specialiştii care se ocupă de zona istorică a Iaşului deţin probabil cunoaşterea, soluţiile, ideea (ideile) de management necesar - dar în calitate de cetăţean mi-aş dori ca aceste informaţii să fie disponibile şi uşor accesibile - ca pe site-ul de mai sus. Un proiect similar în care să avem clar marcate imobilele istorice ar fi primul pas şi cel mai necesar. Nu cred ca ar fi extrem de complicat. Utilă ar fi o listă şi o marcare pe hartă a imobilelor care au fost în LMI şi au fost scoase pentru ca publicul să poată avea o idee clară a ceea ce se întâmplă cu patrimoniul istoric al oraşului. (Nevoia acută este în special pentru casele de secol 19 şi 20,  din punctul meu de vedere cele mai vulnerabile, neglijate  şi puţin cunoscute publicului).

Nu pot încheia fără să recomand numărul curent  (378, 12-18 aprilie 2011) al revistei Dilema Veche, având tema săptămânii "Cum ne locuim oraşul?". Primul articol aici.

marți, 3 mai 2011

Dispare şi Nicolina?

Pe scurt. O ştire caldă (deşi nu chiar surprinzătoare) cauzatoare de fiori reci. Acelaşi autor, Andrei Disca, acelaşi Ziar  (de Iaşi).

duminică, 1 mai 2011

Vând fostă casă de cununii…

Acesta ar putea fi titlul unui anunt prin care publicul este informat ca imobilul aflat pe strada Dancu la nr. 2 este de vanzare.
Situat in "buricul targului", in spatele primariei Iasi, imobilul este si in prezent monument istoric, dupa cum declara dna Mihaela Iacob, director executiv al firmei ce detine in prezent cladirea. Nu se precizeaza daca aceasta proprietate a respectivului imobil este un plus sau un minus...dar probabil e bine ca cei interesati sa aibe toate informatiile.

Imobilul si spatiul aferent colorat in imagine se situeaza in  dreapta petei galbene  (pata ce reprezinta actuala casa a Arhitectului sef, renovata si intrata in functionare de aproximativ un an). Vecinatatile "nobile" marcate cu verde - Palatul Roznovanu (Primaria) si cu roz Teatrul V. Alecsandri. 
In rezumat, casa Suter a fost timp de mai multe decenii locul unde se oficiau casatoriile in municipiul Iasi. La sfarsitul anilor '90 a fost revendicata de Alexandru Suter, castigata, vanduta si revanduta, pentru ca in prezent sa fie scoasa din nou la vanzare. Intre timp a suferit si unele "inbunatatiri" pe care le puteti observa in fotografiile de mai jos. In prezent, starea civila functioneaza in acest imobil (banuiesc tot monument istoric), situat in zona Pietei Unirii. Desi este un loc cu prestanta, cred ca fosta locatie era mai potrivita din mai multe motive:

OSC Iasi
1.Era situata in apropierea Primariei, "institutia-mama".
2. Cadrul "vechi" era ceva mai linistit si intim, prin faptul ca imobilul era situat intr-o zona de trafic preponderent pietonal si cel mai important 3. gardul din jurul imobilului Suter pe langa faptul ca oferea mai multa intimitate era si o bariera in calea "augurilor", adica a hoardelor de tiganci si puradei care tin neaparat sa te felicite contracost pentru faptul ca ai apucat sa zici "da". E drept ca si "inainte" te asteptau in parcare sau la intrare dar castigai cateva momente de liniste :D (asta bineinteles daca cineva statea de paza la poarta) Situarea "in camp deschis" a actualului oficiu confera posibilitatea "uratorilor de bine" sa te prinda din variate unghiuri si in orice moment. Trecand peste acestea,  aspectul imobilului, cadrul si situarea centrala fac din actuala locatie una potrivita scopului asumat.
Revenind la casa Suter: viitorul ei este incert, dupa un deceniu in care a fost in "renovare". Nu comentez calitatea acesteia, ceea ce ma intriga este porcaria care s-a construit alaturi si a carei scop si finalitate nu le pot intelege defel. 




La limita, as intelege o extindere a actualului imobil intr-o forma similara celei deja existente. Regretabila ar fi si alipirea unui corp modern ansamblului monument istoric. Aici avem insa o structura care nu o vad legata in nici un fel de corpul propriu-zis. Pare-se ca niste extraterestri pusi pe glume proaste au coborat aceasta structura fix in coasta (si in ciuda) casei Suter. Sau ca un val tunami a impins-o pana s-a oprit in vechea cladire. 
Cum stim insa ca romanii au talent, cine stie ce rezolvare miraculoasa si fericita vor gasi acestei situatii. Eu unul nu ma prind cum ar putea fi inserata la modul decent structura de beton casei. Cred ca singura solutie acceptabila ar fi demolarea "extinderii". Faptul ca lucrurile sunt "inghetate" de mai multi ani ma face sa cred ca totusi "extinderea" nu a primit avizele necesare. 

Cert esta ca dupa mai bine de un deceniu de "renovare", ar fi cazul ca acest monument sa fie cumva valorificat. Pacat ca Primaria nu l-a putut pastra in patrimoniul propriu, precum  imobilul invecinat care dupa ani de paragina adaposteste astazi institutia arhitectului sef (al municipiului). 

Imobil care in afara unui galben starpezitor de dinti si bosajului (crem?oranj?siena arsa?) nu putem decat sa-i dorim o viata cat mai lunga in grupul imobilelor iesene "salvate".
In incheiere, discaimer-ul clasic: "casa Suter" este un termen propriu - din motive tehnice pdfiste* nu cunosc denumirea din LMI a acestui imobil.
Sursele de informare sunt 2 articole din Ziarul de Iasi,  primul din 1998 si al doilea de acum 3 zile, ultimul fiind si "tatal" sau "mama"... sau "muza" acestei postari pe blog.

* Later edit: Am consultat lista si datele sunt urmatoarele: nr.1020 IS-II-m-B-03855 Casă- Starea Civilă municipiul IAŞI Str. Dancu 2 sf. sec. XIX

sâmbătă, 16 aprilie 2011

Veşti bune doi

Blogul dlui Andrei-Dumitru Covrig, architect iesean ne dezvaluie mai multe despre aspectul viitorului centru de afaceri Carol (sau ceea ce va deveni casa Xenopol dupa reconvertirea sa in centru de afaceri) aici şi aici.

 Acum, proiectul arata OK.  Cel putin in acest stadiu :D
Din cate inteleg eu din aceste imagini se va renunta la o parte din constructie.

Aici am “boit” in verde ce ramane si in rosu ce “pleaca”. Ce m-ar interesa sa aflu ar fi daca ceea ce pleaca este dupa cum  s-a afirmat (la 0.58) “o anexa gospodareasca fara valoare istorica”?

Daca am intuit corect volumele pt demolare, inteleg ca partea cu acoperis “la rotund” – cea mai inalta este tot...anexa gospodareasca? Vizual imi pare parte integranta din ansamblu, si nu as spune ca a fost construit ulterior. Cel putin pentru mine nu prea arata a anexa. Mai degraba as spune ca prin proiectul propus se face un compromis prin pastrarea unei parti de casa in schimbul atasarii acestui corp nou din partea dreapta (initial voiam sa postez si o imagine din proiect dar nu am aprobarea scrisa a dlui arhitect deci va rog sa consultati direct sursa).
Partea asta sigur nu o vom mai vedea. Sa fie doar "garajul" si zona din lemn de pe centru anexa gospodareasca? In orice caz, va dispare.

Pana ma voi lamuri (daca ma voi lamuri) cum e cu partile componente, raman la concluzia ca sunt vesti bune pentru jumatate din casa Xenopol din Iasi
o poza "de ansamblu", pentru a lamuri si "vecinatatile" casei care este...cum este. 

PS: In incheiere va rog in masura in care ma puteti lamuri, completa, combate, injura sa o faceti, fiindca (in mod evident) nu detin date istorico-arhitecturale despre acest imobil. Am postat pe baza supozitiilor facute strict pe baza de observatie,  lipsite de baza documentara. De aceea daca stiti mai multe va rog luminati-ne. J
Bineinteles ca orice comentarii sunt binevenite. 

miercuri, 30 martie 2011

Veşti bune pentru casa Xenopol?

În ediţia de astăzi ziarul "Bună Ziua Iaşi" publică un articol despre planurile de renovare a casei Xenopol, clădire de a stârnit oarece dihonie în presa locală, şi care aşteaptă o schimbare în bine de multă vreme. Articolul aici .

marți, 29 martie 2011

Ora Pamantului

 poza de aici
Ora Pamantului – sau, ca sa fiu exact, ziua orei Pamantului – m-a surprins scormonind pamantul, cu niscavai semanaturi de primavara, undeva la tara (da, sunt unul din norocosii care inca mai au o “tara” – long live Grandma!). Cum in acel mirific loc internetul lipseste, si cum totusi nu vreau sa treaca pe langa mine ora Pamantului fara s-o “sarbatoresc” printr-o postare, o comit acum, la doua zile intarziere.

Treaba cu ora Pamantului o cam stim, de voie de nevoie am aflat cu totii ca exista o incalzire globala, care ne pandeste perfid indemnandu-ne sa consumam energie, resurse, oxigen pana la epuizare pentru a se putea manifesta plenar. Drept urmare, australienii si dupa ei restul lumii au decis sa stinga in ziua de 26 martie a fiecarui an timp de un ceas lumina, televizorul si altele pentru a face economie si, in plus, a constientiza publicul ca noi oamenii consumam prea mult si e cazul sa economisim mai mult. Acum, treaba asta cu constientizatul este cat se poate de ok. Mai ales ca uneori vine la pachet cu niste filme eco, in care ni se prezinta si alte lucruri mai putin cunoscute si pe care e bine sa le stim. Pe de alta parte, stinsul becului timp de o ora nu rezolva mare lucru. Pe langa faptul ca exista o doza (inevitabila?) de cretinism ferice in genul asta de manifestari simbolice – hai sa ne imbratisam pentru pacea lumii, hai sa facem o funda umana ca sa invingem Sida, hai sa stingem becu’ un ceas ca sa salvam Planeta (si anul asta), hai sa….etc. care pe multi ii face sa simta ca au facut mare lucru pentru cauza respectiva, totusi momentul – sau ora – este un bun prilej sa reflectam asupra unor aspecte legate de chestiune.

Am stins becul, am inchis calculatorul, televizorul …..si apoi? Pai putem sa aprindem o lumanare, o lampa, o candela, un foc (de tigara sau nu). Sau putem daca e destul de cald sa iesim afara sa privim stelele. In copilaria mea din minunata Romanie a anilor ’80 am avut parte de multa lupta impotriva incalzirii globale. Atunci se chema economie de curent electric si era un efort colectiv si voluntar (cum era si munca voluntara in acea perioada, obligatorie) la care participau mari mase ale oamenilor muncii. Tin minte ca se intamplau 2 lucruri interesante in acele conditii de voluntariat inevitabil: oamenii (adica familia) se adunau in jurul lumanarii, lampei, etc intr-un gest arhetipal care crea un fel de comuniune in care incepeau sa curga povesti, povestiri, bancuri, snoave (mai cu seama la tara). E drept, uneori se si dadea “stingerea” – adica lumea se cam baga la somn. Cand se statea insa, se auzeau doar vocile, desluseai in penumbra fetele indreptate spre sursa de lumina si intr-un fel, avea loc un fel de regresie in trecut, in timpul dinaintea electrificarii, cand oralitatea si sezatoarea in jurul unei lampi sau opait erau la fel de naturale ca lumina electrica astazi. Un alt lucru interesant era atmosfera vizuala creata de acea lumina difuza, palpaietoare, mobila: lucrurile capatau deodata o alta fata, o noua dimensiune, in care umbra si nuantele te faceau sa le privesti cu mai multa luare aminte.
Ce as vrea sa punctez prin aceste amintiri este ca faptul de a sta la lumina stramosilor nostri (astia mai recenti, nu homo erectus) este un lucru care merita experimentat din cand in cand. Linistea devine mai palpabila, cuvantul mai adanc, chipurile mai tainice si pe undeva, se strecoara in suflet ceva din bucuria tuturor celor ce au stat de-a lungul timpului in jurul unui foc vorbind sau tacand impreuna. Sau, mai simplu spus, poti sa re-descoperi un sentiment de comuniune alaturi de cei care iti sunt in preajma. Sau asa mi se pare mie.

Poate ca acest exercitiu n-ar fi tocmai inutil in aceste vremuri cand stam ceasuri intregi cu ochii pironiti in pc-uri, leptopuri, plasme, telefoane mobile, ipoduri, disperati ca filmul pe care vrem sa-l downloadam nu s-a copiat in 3 minute. Si cand, desi traim sub acelasi acoperis, de multe ori am uitat sa mai vorbim cu cei de langa noi, pentru a chatui cate o dupamiaza intreaga cu ...nici noi nu stim cu cine.

Pe langa povestea asta sentimentala (sper ca totusi nu prea sentimentalista) cu ora-Pamantului-prilej-de-redescoperire-a-virtutilor-luminii-umile-a-lumanarii/lampii/etc. m-am mai gandit sa scriu cateva lucruri despre lumina electrica/iluminat nocturn/ oras/ aspect/ aspecte ….ceva prin zona asta, inca nebuloasa dupa cum se vede :D Voi reveni intr-o varianta mai tehnica, sper in curand.

sâmbătă, 19 martie 2011

Un numar special si un articol pe tema

M-am invatat cu narav. Dau linkuri la unele articole pe care le gasesc interesante (si pe net). Pe langa faptul ca ma scuteste de munca :D, un alt avantaj ar fi ca pot sa regasesc mai usor articolele respective.
Dupa ce mi-am scos parleala cu Ziarul de Iasi, am trecut la chestii cu acoperire nationala. Astazi, Dilema Veche.
Acum, lasand gluma la o parte, Dilema Veche urmareste cam in fiecare numar problematica patrimoniului construit, fie in Bucuresti, fie in provincie. Nici nu poate fi ignorata asa usor, problematica patrimoniului fiind la noi...cat se poate de problematica. In lumina ultimelor demolari de mare amploare din Bucuresti, si dupa o lunga perioada de incercari ale specialistilor si a iubitorilor de patrimoniu activi in cadrul mai multor ONGuri de a stopa masacrul si de a crea o forma articulata de rezolvare a fenomenului (Platforma pentru Bucuresti de exemplu), situatia cred ca poate fi rezumata la cateva concluzii: autoritatile si sponsorii lor (dezvoltatorii imobiliari - de obicei fosti securisti, turnatori /sau bisnitari care formeaza in Romania "upper-class"ul contemporan - putem scrie acest text si la autoritati) vor demola in continuare, intrucat le iese banu' gramada din treaba asta. Romanul (din ce in ce mai) tipic este in general multumit, intrucat va avea un Kaufland sau Mall mai aproape, de unde sa-si cumpere "strictul necesar" (de-ale gurii, toale, seminte, bere, eventual pe partea culturala ultimul album a lui Gutza, fiindca, nu-i asa,  trebuie si "hrana pentru suflet"). Specialistii si iubitorii de frumos/normal vor lupta in continuare, din ce in ce mai disperati si, probabil, din ce in ce mai obositi, pentru lucrurile pe care autoritatile sunt platite din banii tuturor sa le apere si, eventual, sa le ingrijeasca, intretina, valorifice: parcuri, case vechi si conace, piatra cubica, ruine si vestigii arheologice, fabrici si ruine industriale, Hala Matache, Rosia Montana, Delta Dunarii, practic cam tot ce are valoare in tara asta (si, avand valoare, poate fi vandut, concesionat, ras cu buldozerul si facut "ca nou"). 
Revenind:  In numarul curent, (370, 17-23 martie 2011) tema este Patrimoniul, buldozerul si macaraua.
 Inutil sa spun ca toate articolele merita parcurse; ma voi lega totusi de unul "la tema":  Ce facem cu relicvele industriale?

În afara regretului puternic pentru dispariţia unor clădiri industriale vechi, prea mult nu poate fi făcut. În general, în ciuda speranţelor intelectualilor din străinătate sau din România că vor fi auziţi şi că cea mai bună soluţie va fi selectată, de cele mai multe ori primează factorii politici şi economici în luarea deciziilor. Existenţa fabricilor valoroase din punct de vedere istoric a devenit vulnerabilă în momentul în care terenurile lor au fost privatizate împreună cu clădirile, la începutul anilor ’90, şi cînd preţul terenurilor a crescut în anii 2000, ajungînd să fie mult mai ridicat decît preţul activităţilor economice ce se desfăşurau acolo. Practici „ceva mai bune“ legate de clădirile industriale din ţările occidentale sînt abundente, de la Muzeul Tate Modern din Londra, rezervoarele de gaz din Viena, Gare D’Orsay de la Paris pînă la tot felul de proiecte antreprenoriale sau sociale. Dar pe cine interesează asta! Aşa că... spor la poze!

Domnul Liviu Chelcea a cam spus totul in cele de mai sus. Mai ales in prima fraza. De ce spun asta? Fiindca din cate am vazut, in tara asta nu s-au salvat prea multe case "care plang" de la demolare. Cel mult au mai primit un termen. Ori, casele sunt mult mai usor de salvat decat un ansamblu industrial. Pentru motivul simplu si cinic ca suprafata pe care e construita o casa este mai mereu mai mica decat cea pe care sta un ansamblu industrial. Apoi, faptul ca "dai in fabrici si uzine" (la propriu) nu mai e asa dureros ca odinioara. Pentru ca uzinele si fabricile sunt in prezent niste matahale mohorate bantuite de fantomele proletarilor de odinioara, de cate un paznic sau "colectionar" de fier vechi. Tristetea neputincioasa a fostilor angajati, in fata demolarilor ce au loc, este a unor nostagici ce isi amintesc anii de munca alaturi de alte mii ca ei, de multe ori plecati din acelasi sat, lucrand in aceeasi sectie, locuind in aceleasi ghetouri comuniste. O alta tristete a acestor oameni (cei mai multi bieti pensionari pe caz de boala, de ordonanta sau "de drept") este faptul ca nu se mai produce "ca inainte". Si ca am ajuns sa luam totul din China si de la turci, inclusiv usturoiul. Aici, facand o paranteza, vedem cum "secera si ciocanul", taranii si muncitorii, agricultura si industria cu care am defilat de nevoie vreo jumatate de secol (dar care au fost miezul dezvoltarii economice a Romaniei interbelice, chiar daca industria nu era ca in centrul si vestul Europei) au ajuns ....dupa cum se vede. Dincolo de aceste dureroase adevaruri, este clar ca fostii angajati nu realizeaza defel valoarea de patrimoniu a obiectivelor industriale unde au muncit. Nu ca asta ar avea vreo importanta pentru salvarea lor.


Poza de aici
Ceea ce ne ramane in final este o patura subtire a unui public educat, care in urma acestor interminabile distrugeri, scandaluri, discutii si reactii tinde sa devina un pic mai groasa. Altfel spus, mai multa lume afla ca aceste lucruri exista si, mai mult, merita sa fie pastrate si valorificate. Se dezvolta, cum s-ar spune, o masa critica. In democratia vesnic originala in care traim, in afara ca vom fi mai multi care sa ne ofticam, nu cred sa avem alte avantaje. Poate, vorba autorului, mai multe poze. Autoritatile si dezvoltatorii vor fi la fel de autisti in dialogul cu "societatea civila", fiindca sunt imuni la o alta mentalitate decat cea de arendas (a autoritatilor) si la cea de pradatori (rechini, lupi si ce mai doriti dumneavoastra) in cazul "dezvoltatorilor". Nefericirea face ca si partea cu pozele sa nu fie deloc simpla in unele cazuri. Aşa că... spor la poze! ....peste gard...

joi, 10 martie 2011

Doar aura...

Nu e o poezie. Nici romanta. Nu, nici diagnostic bioenergetic. Cu aceste cuvinte incepe titlul unui articol din anul 2009 publicat in Ziarul de Iasi, care prezinta ..."situatiunea", adica lipsa unei coerente urbanistice in Iasi si situatia pesimista in care se gaseste (si din acest punct de vedere) "orasul celor 7 coline".
http://www.ziaruldeiasi.ro/suplimentul-de-cultura/doar-aura-a-mai-ramas-din-vechiul-iasi-repetenti-la-cultura-urbanistica~ni5d2f
Spun se gaseste fiindca din 2009 pana acum nu vad prea multe schimbari in bine.

joi, 3 martie 2011

MPI(IV): Fabrica de Tigarete (III) - Articol in Ziarul de Iasi

Editia de astazi a Ziarului de Iasi consacra un articol amplu situatiei prezente a Fabricii de Tigarete. Si mai ampla este galeria foto care convinge pe oricine de amploarea distrugerilor.

Foto: Silvian Stanisor (Ziarul de Iasi)

"Depozitul de tutun a intrat din 2010 in proprietatea Complexului Muzeal National Moldova. “Cladirea a fost salvata la timp. Deja au fost luate grinzile, care nu inteleg cum de le-au putut sustrage. Era cit pe ce sa ne fure si acoperisul, dar am pus oameni de paza si de atunci nu au mai luat nimic. Dorim ca in aceasta cladire sa facem primul muzeu de arheologie industriala din Romania, dar si centru de cercetare in acelasi domeniu. Avem un proiect in valoare de doua milioane de euro cu fonduri transfrontaliere”, a declarat Lacramioara Stratulat, directoarea centrului."

Asta ar fi vestea buna. Nu mi-e clar pana la urma se va pasta o cladire sau doua, vad ca d-na Stratulat foloseste singularul. Sper totusi sa nu fie vorba numai de una singura, respectiv (doar) cea din stanga.

Vestea mai putin buna, si care banuiesc ca lamureste (daca mai era nevoie) viitorul fabricii, e cuprinsa in urmatorul alineat:

"Fabrica de Tigarete Iasi se intinde pe o suprafata de teren de 3,5 hectare, de altfel si cel mai important activ. Agentii imobiliari cred ca terenul de aici poate fi vindut cu aproximativ 10 milioane de euro."

Articolul aici .

miercuri, 23 februarie 2011

Iasii si Oprescu Voda










Nu demult am asistat la o prelegere sustinuta de 2 distinsi profesori si cercetatori (de istorie) ieseni prilejuita de sarbatorirea Unirii Principatelor si referitoare, desigur, la acele marete evenimente ce au condus la faurirea Statului Modern Roman. La final, cand lumea devine mai relaxata si se pun intrebari, se dau raspunsuri si se divalgheaza uneori interesant, s-a adus in discutie chestiunea statutului de capitala a Iasilor, mai précis al pierderii acestui statut prin unificarea celor 2 tari romane sub sceptrul lui Cuza. Cei doi invitati au fost de acord si au argumentat ideea ca Moldova si Iasul aveau la acea data un avans economic si cultural deloc neglijabil fata de Muntenia, respectiv Bucuresti. Moldova s-ar fi sacrificat pentru nobilul ideal al unirii, acceptand ca viitoarea capitala a noului stat sa fie la Bucuresti, conditie pusa de partida unionista de acolo, cea care a facut posibila alegerea lui Cuza in Tara Romaneasca la data de 24 ianuarie 1859. Decaderea vechiului tron al Moldovei nu s-a lasat asteptata: afaceristii s-au mutat in capitala, unde erau mai aproape de ministere si puteau sa….fie utili (lor insile), veniturile au scazut, investitiile deasemenea, iar Iasul s-a cufundat (pentru cat vreme?) intr-o tihna patriarhala din care l-a mai zgaltait istoria prin 1917. Practic, Iasul a repetat experienta Sucevii din sec 16, cand aceasta din urma a pierdut statutul de tron al Moldovei in favoarea “dulcelui targ”. O decadere a avut loc si atunci, dar cea a Iasului din secolul 19 a fost cu atat mai accentuata, cu cat ne aflam deja in plina epoca industriala, a modernizarilor, a investitiilor, a capitalurilor si a centralizarii. Din aceasta perspectiva, intelegem mai usor motivatiile “dusmanilor care nu dormu”, acei antiunionisti sau separatisti ce au produs niscavai tulburari prin targul Iesilor, mai importante fiind cele din aprilie 1866. Acestia militau pentru revenirea Iasului la statutul de capitala, chiar cu pretul separarii de Tara Romaneasca.

Dar nu despre Cuza si antiunionisti vreau sa vorbesc aici. Privind retrospectiv, si mai ales privind in prezent, ma gandesc ca Iasul a fost norocos ca nu a ajuns capitala. In primul rand, moldovenii sunt oleaca mai domoi. Nu cred ca le-ar fi priit ritmul trepidant al unei capitale a unei tari de 20 de milioane de suflete (spun asta fiindca ma indoiesc ca ar fi reusit sa impuna ei ritmul lor – poate le-ar fi mers doar cu ardelenii :D). Apoi, ma gandesc cate biserici ar fi avut Ceausescu de demolat sau translat aici. Si mai apoi, ma mai gandesc ce suprafata a demolat Ceausescu in Bucuresti numai pentru Casa Poporului, nu mai spun de toate cartierele de blocuri. Bine, o sansa ar fi fost ca Ceausescu sa nu accepte sa domneasca din coltu’ asta de tara, aflat la 15 km de fratii sovietici si si moldovenesc pe deasupra, unde Mihai Viteazu abia daca a poposit. Probabil am fi avut o capitala la Scornicesti sau Slatina. Pana la urma, Bucurestiul ar fi scapat mai bine, dar ... cum stim prea bine ca in istorie nu exista "daca", ma opresc aici cu fantaziile pe aceasta tema.
Sa trecem peste odiosul capitol al iepocii de aur si sa revenim in prezent. In anul de gratie 2011, domnul primar general al municipiului Bucuresti, stimatul doctor Sorin Oprescu (Vantu :D..sau Taifunul e mai potrivit) continua un proiect din timpul lui Ceasca, in care se taie de-a hoarta un bulevard prin Bucuresti, pentru ca sa se… ma-ntelegi, traficul si magistrala si….asa mai departe. Nu ma incumet sa-mi dau cu parerea daca e de bine sau e de rau. Unii, mai priceputi decat mine (de fapt, unii priceputi) spun ca nu – e facut urechistic, dupa principii de ani 60, fara studii serioase si consultarea specialistilor in domeniu, ca nu va rezolva problema ci din contra etc. Altii, ca prin demolarile survenite s-a curatat zona de tigani, ca e totusi util, etc
Problema mea cu acest domn, care a pus Bucurestii pe harta lumii prin “cel mai mare carnat din lume” si “autostrada suspendata in jurul capitalei” (suspendata nu doar in aer, dar si in timp – din fericire!) este ca acest proiect, bun, rau, genial, cum o fi el, este facut ILEGAL. Fara avizele de patrimoniu si de mediu, evacuand oamenii din casa in cel mai pur stil ceausist (adica de pe o zi pe alta si iarna pe deasupra), demoland noaptea, in fine, intr-un dispret total si fata de oameni, si de specialisti, si de oras. Se agita lumea pe net, se agita la fata locului, se strang semnaturi, se agita dl Plesu, dna si dnul Pipiddi (vezi articolele din Dilema Veche), se agita ongurile, se agita (in bataia taifunului?) Pactul pentru Bucuresti, se agita specialisti si pasionati ca Radu Oltean si multi multi altii, scriu, combat, polemizeaza, si…..si ce daca?. Dl. Oprescu isi continua opera “civilizatoare”. Facand ceva... bun, rau, genial, catastrofal….in mod cert ilegal, dar facand…pentru ca poate. Pentru ca muschii dumnealui sunt mai tari decat toata investitia de inteligenta, specializare, altruism, sacrificiu, facute de toti cei ce de vreo 15 ani incoace daca nu si mai bine isi investesc timpul, creativitatea, banii si cateodata cariera in a cauta, dezvolta si oferi solutii pentru ca sa avem si noi, romanii, o capitala cu un trecut, cu o personalitate, cu un comportament prietenos sau macar decent cu oamenii. Dupa marasmul ceausit, speram ca demolarile abuzive si aiuristice sa fie doar un capitol nefericit in istoria patriei. Dar dl. Oprescu vrea sa ne modernizeze cu orice pret. Daca totusi este sa fim corecti fara de dumnealui, nu putem nega ca ne-a dat o sansa sa il vedem dus din fotoliul de primar. Dar daca nu ne-am orientat si nu l-am ales presedinte…..asa ne trebuie!

Buun! Ce legatura are Cuza, antiunionistii moldoveni, Ceausescu, Iasul, Oprescu si bulevardul….? Pai, dupa mintea mea cam asta e:

  Daca ongurile din Bucuresti, oamenii acestia (printre care un lider de opinie de statura lui Plesu, fost ministru si consilier prezidential), institutiile statului abilitate (ele ar trebui sa fie pe primul loc) nu pot stopa un act ilegal si iremediabil (stim ca ce se demoleaza e pentru totdeauna), ce sanse ar fi ca o astfel de calamitate sa fie impiedicata la Iasi? Asa-i ca nici una? Cine s-ar putea opune? Dupa stiinta mea, aici nu exista nici un ONG care sa aibe in statut si problema patrimoniului. Sau daca exista, este extrem de discret. Cine s-ar putea lupta cu buldozerele? Muzeografii de la Palat? Angajatii de la Directia de cultura, culte si patrimoniu? Fanii Poli Iasi?

Palas, proiectul de neoprit.
A fost declarat (asa cum este de altfel)
ilegal de Tribunalul Oradea. Lucrarile continua.
Asadar, ma gandesc ca Iasul sta cat de cat linistit in coltul lui de tara. E drept ca dl. Nichita face si el ce poate – proiectul Palas, santiere de “reparatii” in tot orasul, “dezvoltare” haotica, indatorarea Iasului pentru buzunarele “urmasii urmasilor nostri”(de fapt impotriva). Dar, cel putin deocamdata, e in urma rau fata de doctor. Noi suntem mai ieftini aici. Nici interesele nu sunt asa mari, nici presiunile. Stricaciunile sunt, dar e loc de mai mult. Ideal ar fi ca faimoasa “societate civila” sa cristalizeze si la Iasi o platforma civica, un nucleu dur, o grupare care sa ofere solutii si sa gandeasca din timp dezvoltarea orasului, pentru vremuri cu mai multi bani si mai mult chef de construit (sau de darmat…). Descurajant e insa faptul ca asa ceva exista in Bucuresti, dar in ciuda eforturilor nu il pot opri pe Oprescu. La Iasi nu exista…..inca. O sa existe oare? O sa poata opri distrugerile care, cu siguranta, vor ameninta si in viitor Iasul?(unele sunt in desfasurare chiar acum). Si, mai mult decat atat, va putea oferi solutii si mai ales va avea puterea sa influenteze deciziile decidentilor?

Acum, acest scenariu optimist pare greu de crezut. Mai ales dupa experienta Palas si mai ales dupa episodul (pilot) Oprescu (ultimul dintr-un serial care nu se mai termina si care s-ar putea numi "distrugerea patrimoniului"). Speranta mea esta ca, totusi, amploarea si mai ales maniera distrugerilor domnului Guiness Carnat, reactia societatii civile, justitiei si altor organe abilitate sa fie pe masura (a societatii civile este deja, zic eu). Poate se vor opera si ceva schimbari legislative si metodologice. Si, din experienta nefericita a Bucurestilor, sa aibe de castigat si provincia. Si astfel de abuzuri sa devina mult mai greu de realizat, iar reactiile salvatoare sa se produca inainte ca totul sa fie praf, pulbere si fier vechi.















sâmbătă, 19 februarie 2011

MPI(III): Fabrica de Tigarete (II)


Ca sa evit supraincarcarea primei postari, voi pune aici imaginile, insotite de cateva comentarii:

Cladirea din imagine era acum cateva luni intreaga. Baietii s-au miscat rapid.

Un fost gard, o fosta fabrica...

O poarta care nu mai opreste pe nimeni...


Mai de aproape, se vede ca doar peretii exteriori au ramas 


In partea stanga, cladirea din imaginile de mai sus. Plus alte doua corpuri mai noi, la fel de degradate. La un moment dat, cladirea inalta a fost modernizata - se mai vad la ferestrele de jos niste cadre de termopan. Nici cladirea de pe acoperisul careia am facut fotografia nu se prezinta cu mult mai bine.


Interiorul. Fara comentarii.



Planseul nu s-a prabusit, stalpii nu s-au taiat inca. Dar...se rezolva!

Ferestre spre nicaieri

Cei mai pasnici si cinstiti locatari ai fabricii

Cateva concluzii:
Fabrica de Tigarete probabil nu va mai produce prea curand tigarete. Cu siguranta faptul ca Muzeul Tehnic a salvat 2 cladiri (cele mai vechi banuiesc) de la ce se vede mai sus si are in plan sa le transforme in sectii ale muzeului este o mare reusita. As spune chiar exceptionala, avand in vedere declaratiile dlui Kelemen Hunor:
"cel mai mare muzeu de arheologie industrială din ţară, ca şi suprafaţă". Cred ca muzeul si-a facut "partea", ca sa spun asa.
Problema pe care o vad eu este in "tratamentul" care se aplica celorlalte cladiri din componenta fabricii. Desigur, orasul se schimba, Romania nu mai e demult o tara industriala sau macar producatoare de bunuri (raportat la "vremurile bune" sau altfel spus la potentialul ei) iar aceasta infrastructura industriala nu mai corespunde "cerintelor prezentului" (era sa spun "ingerintelor"). Si totusi....
Din principiu sunt pentru reciclare. Reutilizare. Adaptare. Economisire de materii prime si energie. Plus ceva mai multa atentie la traditie, cand e vorba de ceva ce a trecut pragul secolului (cazul fabricii, nu a tuturor cladirilor componente, desigur). Privind aceste hale si cladiri administrative, ma intreb daca nu ar fi fost mai sanatos sa fie reamenajate. Poate si mai  ieftin, mai elegant, mai simplu.
Cat despre cladirea din primele 2 imagini, chiar cred ca merita o soarta mai buna. Nu o fi cine stie ce realizare sau valoare arhitectonica, insa, dupa mine, are un profil elegant. 
In privinta faptului ca demolarea e una "naturala" adica prin efortul "colectionarilor", adica ilegala, este singura parte buna. Un gard prin care sa nu vezi nimic, niste buldozere si o tabla care sa-ti scrie ce firma demoleaza nu ar fi fost de mai mult folos. Asa macar m-am ales cu niste fotografii. 
Ma opresc aici cu aceste concluzii partiale. Sper, in curand, sa am "material" suficient ca sa revin asupra Fabricii de Tigarete. Cat despre arhitectura industriala versus oras, modernizare, etc. este vreme, seria e abia la inceput.

MPI(II): Fabrica de Tigarete (I)

Parasim Fabrica de Bere si traversam linia ferata pe la bariera "Tigaretelor", numita astfel dupa venerabila Fabrica de Tigarete  situata in patrulaterul format din Soseaua Nationala, calea ferata si niste depouri ale CFRului.

Cele 2 fabrici se afla intr-o zona care a fost odata periferia de SV a Iasilor.
Fabrica de Tigarete a fost construita in imediata vecinatate
a liniilor de cale ferata Iasi-Pascani.
 In imagine cu rosu Tigaretele si cu verde vechea Fabrica de bere.
 Una din dorintele mele mai vechi, pe care mi-o reaminteam ori de cate ori treceam pe langa ansamblul tacut al fabricii era sa pot face fotografii in interiorul acesteia. Fabrica era inchisa de mai multi ani (2003), practic eu nu am prins-o "in lucru", deoarece se afla intr-o zona in care nu ajungeam decat foarte rar. Mai recent, de fiecare data cand treceam, privind silueta severa a cladirilor, micul parc de la intrare in care vegetatia crescuse dupa legea ei, ma gandeam la "misterele" ce s-ar ascunde in spatele zidurilor. Dorinta a putut deveni realitate odata cu intrarea in anul 2011, cand, aflandu-ma intamplator in zona am constatat ca lucrurile s-au schimbat radical. Mai exact, gardul a fost in mare parte demolat, corpul de fabrica situat langa linia ferata nu mai are acoperis (mai de aproape nici ferestre si nici chiar podele), iar din interior razbateau sunetele vesele ale rangilor si baroaselor lovind in pereti. Discutand cu niste persoane aflate in zona, am aflat ca e absolut ok sa fac fotografii, deoarece nu demoleaza o firma ci....aceasi "colectionari" de fier vechi, materiale si diverse chestii folositoare la casa omului sau la Pieta*. Totusi am fost avertizat ca prezenta mea ar putea incomoda pe harnicii colectionari si ar fi bine sa fiu prudent.

Din cate am inteles, proprietarii fabricii (nu-i stiu) au de gand sa valorifice fabrica intr-un mod care nu implica neaparat pastrarea a ceea ce se gaseste in prezent. Mai pe sleau, s-a dat liber la demolari. Si cum proprietarii nu sunt deranjati defel de faptul ca se demoleaza, Politia isi vede de ale ei. Nu exista reclamatii, nu exista interventie, nu exista problema, si , in final nu va mai exista nici fabrica.

Precizez ca cele prezentate mai sus sunt informatii aflate de la persoane "din zona". Nu pot garanta ca sunt 100% corespunzatoare realitatii. Cert este un lucru: fosta Fabrica de Tigarete din Iasi se demoleaza ziua in amiaza mare de catre indivizi care fura fier si alte materiale. Despre determinarea cu care o fac va veti putea convinge din fotografiile ce le voi posta in continuare. Daca prin toamna situatia era "inghetata" - adica o fabrica inchisa si lasata in adormire, in ianuarie lucrurile erau deja in plina "deconstructie" post...industriala. In ritmul in care se lucreaza cele 2 corpuri de cladire situate catre calea ferata vor disparea in foarte scurt timp. De fapt, cu exceptia celor 2 destinate muzeului (si care sunt pazite de agenti) toate celelalte sunt in plin proces de distrugere.

Cele doua cladiri aflate in custodia muzeului tehnic,
deocamdata in stare buna
Tin sa multumesc agentului care m-a insotit in interior pentru a realiza fotografiile prezentate. Ei sunt pusi acolo ca sa pazeasca cladirile din imaginea de mai sus, intrate in custodia muzeului. Pentru restul nu pot face nimic. Sper ca voi reveni intr-o postare viitoare cu mai multe date despre fabrica (istoric, s.a. ) intrucat un fost angajat mi-a promis niste informatii de "culise".
__________________________________
* - Pieta este mai mult decat o statuie de Michelangelo. O, da! Pieta este numele unei firme din Iasi ce se ocupa cu valorificarea fierului vechi, devenit pentru cei din zona (si din breasla) echivalentul ideei de "dat fier, luat bani".


marți, 15 februarie 2011

MPI(I): Fabrica de Bere Pacurari


Periplul prin Memoria Patrimoniului Industrial al Iasilor de odinioara incepe cu Fabrica de bere din Pacurari.

Despre istoricul fabricii, aici: http://www.memopatind.ro/bere.html

Sa retinem doar ca traditia fabricarii de bere urca la Iasi pana in secolul 18. 1786 este anul in care se pun primele temelii a ceea ce va fi mai tarziu fabrica de bere a orasului.


Din cate ne spune netul, fabrica a fost la un moment dat monument istoric, dar a fost declasata: http://www.legestart.ro/Ordinul-2242-2008-declasarea-partiala-imobilului-Fabrica-bere-municipiul-Iasi-str-Pacurari-95-judetul-Iasi-(MzA5OTM3).htm

Omul de afaceri iesean Ioan Zapodeanu este proprietarul fabricii...adica a terenului ca fabrica nu prea mai exista si nici nu prea il intereseaza, banuiesc.



Fabrica de bere este in stadiul cel mai avansat de degradare. Practic mai exista un turn, niste pereti si un beci. Beciul este inca pe lista monumentelor istorice. Din acest motiv probabil boschetarii s-au aciuat in zona beciului, unde in ziua de iarna cand am facut pozele isi facusera si un mic foc pentru a se incalzi probabil. Ei se mai ocupa si cu colectionatul tiglelor - cate au mai ramas.
Colectie de tigle pe un perete

Faptul ca inca nu s-a demarat un proiect imobiliar care sa “dezvolte zona” este probabil rezultatul crizei, “dezvoltatorii” fiind probabil cam stramtorati financiar. Pana atunci, locuitorii zonei de case din partea estica a Pacurarilor (populate in buna parte cu rromi ce au o pasiune irepresibila pentru fier vechi, tigle si orice se mai poate dezmembra) inca mai posibilitatea sa mai faca un foc, sa mai stranga o caramida…

Cateva concluzii: Fabrica de bere din Pacurari nu va mai exista niciodata. Situata la capatul unei zone cu vechi case aristocratice si burgheze (multe din ele locuite in prezent de “colectionari”, cum am spus mai sus), la limita dintre acestea si noile blocuri ale Pacurarilor, fabrica de bere ar fi putut fi un punct de atractie nu doar pentru cartierul Pacurari (unul dintre cele mai tinere si dinamice din oras si principala “poarta” a lui, cea catre vest) ci pentru tot Iasul. Printr-un exercitiu de imaginatie, ne putem gandi la un popas in incinta fabricii in care copii, elevi, studenti, turisti, ieseni pot asista la “miracolul” fabricarii berii, o bautura foarte populara la romani, “miracol” prezentat in detaliu de cativa angajati ghizi. Putem continua periplul mental la o terasa si un Pub ceva mai altfel, situate undeva la baza turnului, avand in décor instalatii originale din fabrica. Ne putem inchipui servind o bere proaspata, “made in Iasi”, “since 1786”. Nu vorbesc aici de o bere fabricata pentru piata. Vorbesc de o manufactura ce ar fi putut fi un brand pentru Iasi, un punct de atractie, un spatiu ce putea gazdui un mic muzeu al berii (complementar celui al vinului si vitei de vie de la Cotnari), puburi, terase, cafenele, si de ce nu, chiar un centru cultural al cartierului.

Turnul, inca in picioare
In prezent, singura “sansa” pentru memoria Fabricii din Pacurari ar fi ca viitorul proiect sa pastreze turnul, poate si o bucata de zid (beciul e pe lista, deci nu-mi fac griji :D), ca aici: http://ro.wikipedia.org/wiki/Turnul_IFA . Avand in vedere situatia prezenta si cat de “ingrijit” este intregul ansamblu, sansele sunt spre zero.

Un ultim link catre un articol scris de un tanar arhitect iesean, cu un titlu cat se poate de sugestiv: http://www.altiasi.ro/o-cladire/fabrica-de-bere-din-pacurari-la-ultimele-rasuflari-ale-ruinarii