joi, 18 noiembrie 2010

Se pregateste distrugerea zonei Ciric

Articol in Evenimentul :http://www.evenimentul.ro/articol/padurea-ciric-va-fi-mutata-pe-dealurile-orogarilor.html

in Monitorul: http://www.ecomagazin.ro/sase-hectare-din-padurea-ciric-vor-fi-defrisate/

Stirea am aflat-o de pe blogul lui Dumitru Oprea: http://blog.dumitruoprea.ro/2010/11/16/de-ce-e-nevoie-de-o-barbarie-la-ciric/

Tot de acolo am aflat ca s-a deschis o petitie: http://www.petitieonline.ro/petitie/stop_defrisarii_padurii_de_la_ciric_iasi-p52437047.html



Cateva precizari:

Pentru cei ce nu sunt ieseni, sa precizam ca zona Ciric este una din principalele zone de agrement ale orasului Iasi, probabil cea mai populara. Aici se poate vedea amplasarea si dimensiunile zonei in raport cu jumatatea de est a orasului si celelalte imprejurimi (asa cum apare in harta). Sper sa revin intr-o postare ulterioara cu mai multe detalii.

Nu fac aici publicitate dlui Oprea si in general nu voi discuta prea multa politica pe aici. Voi "face publicitate" oricarei initative cu care sunt de acord si care din punctul meu de vedere abordeaza in mod corect realitatile mai mult sau mai putin nefericite care ne inconjoara.
Consider ca actuala administratie - adica dl Gh. Nichita si echipa sa - este eufemistic vorbind catastrofala pentru Iasi. Pe langa lipsa de viziune si carpeala perpetua in care se zbate targul asta din 2003 - de cand s-a urcat pe tron dl Nichita - ma inspaimanta totala neglijare a patrimoniului construit si distrugerea spatiilor verzi. Cea mai mare porcarie facuta sub mandatul acestui domn este proiectul Palas - distrugere de spatii verzi si a ruinelor Curtii Domnesti, ca si anularea arhitectonica a Palatului Culturii prin construirea unui zone de malluri in coasta sa. Dar despre Palas mai pe larg cu alta ocazie.

In privinta "modernizarii Ciricului" - care pe langa unele amenajari necesare ar trebui sa se rezume la curatarea imenselor mormane de gunoaie aruncate de-a lungul anilor in padure si in albia lacurilor - cea mai mare absurditate este de departe "relocarea celor sase hectare de padure" dupa dealul vecin. Cum pot fi realocate 6 hectare de padure n-am idee, in afara de scoaterea copacilor existenti si replantarea lor in alta parte - operatiune posibila dar f scumpa si deci imposibila la noi (la noi la Iasi si in genere la noi in Romania). Faptul ca se vor planta niste puieti anemici tocmai pe versantul celalalt al dealului Sorogarilor care, daca se vor prinde vreunul-doi vor fi , probabil, realocati peste ani de un nou Nichita undeva la marginea judetului pentru a "moderniza zona" nu este decat o bataie de joc in stilul de acum clasic. Dar, si varianta imposibila de care vorbeam mai sus - anume transferarea copacilor din actuala padure in locatia propusa - ar fi tot distrugerea zonei Ciric - din simplul motiv ca cele 3 lacuri (Ciric 1 si 2, Venetia) sunt puse in valoare tocmai de padurea care creste de zeci de ani pe ambele maluri. E necesara reabilitarea infrastructurii existente, iar daca ne este imposibil sa traim fara teren de golf, telescaun si fantani arteziene (intr-o padure cu lacuri, adica exact ce este Ciricul in prezent!) putem amenaja aceste aberatii in zona fostei livezi Sorogari adica pe cealalta parte a soselei Iasi - Aroneanu. Nefericirea face ca acolo sunt alte interese imobiliare, mai mari, asa ca vom moderniza zona in stilul clasic: defrisari, betonari, vreo 2 cosuri de gunoi pe ici pe colo si liber la terase, gratare si mici!
Sa speram ca aceasta noua aberatie marca Nichita nu va fi dusa la capat. Pana atunci, va invit sa va informati, sa semnati petitia si sa faceti scandal cand, cum, si pe unde mai puteti. Pe subiectul propus, desigur. :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu