O veste tristă

O veste tristă pentru Iaşi si pentru toţi cei ce l-au cunoscut pe Vasile Munteanu, directorul Direcţiei Judeţene Pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Iaşi. 

 Dumnezeu să-l odihnească în pace! 

Alegeri, alegeri…

România,  mai 2012.  Un articol al domnului Antonesei sintetizează situaţia electorală a ţării şi a Iaşului mult mai bine decât aş putea-o face eu.  Cred că  “frageda” noastră ”democraţie”  a făcut un mare pas înapoi cu legea alegerii primarilor dintr-un singur tur. Vestea care ar putea fi bună este că Bucureştii au, în sfârşit, şansa să aleagă un om care ar trebui „clonat” şi pus să candideze la fiecare primărie urbană din această ţară. Vorbesc, desigur, de Nicuşor Dan, care, dacă ar reuşi printr-un miracol să câştige, ar da şansa unei identităţi europene capitalei noastre mult-încercate. Pe lângă toate lucrurile care s-ar putea face (şi normaliza, în primul rând)  în Bucureşti, victoria unui astfel de candidat ar fi semnalul că, în ciuda confiscării de către mafia politică a mai tuturor pârghiilor de putere şi de acţiune (numărul aberant de mare de semnături pentru înfiinţarea unui nou partid politic, sau pentru depunerea unei candidaturi sunt doar  2 exemple potrivite în acest context), există o şansă ca sistemul să fie învins. Şi că oamenii normali, oneşti, progresişti care încă nu au plecat din ţară au totuşi o şansă să fie reprezentaţi. Dar, repet, cred că este nevoie de un miracol.

Pentru Iaşi e puţină nădejde să iasă din zodia nu tocmai fericită în care stă din 2003, anul în care dl. Nichita a ajuns primar al oraşului.  Spun asta pentru că cred că Iaşul merită mult mai mult decât i-a putut oferi actuala administraţie:  îndatorări, preţuri mari, reducerea şi agresarea spaţiului verde, neglijarea patrimoniului, o politică urbanistică aberantă şi haotică,  inerţie, provincialism. Personal, voi merge pe mâna unui alt Nicuşor , fiindcă cred că este singura alternativă viabilă în acest moment. Puţina nădejde vine din faptul că alternativa viabilă vine legată de gât cu blazonul PDL-ului, care, pe bună dreptate, nu e chiar cel mai iubit de români. Şi pentru că cei care decid rezultatele sunt, ca întotdeauna, bătrânetul mândria ţării, cei mai conştiincioşi votanţi, care iubeşte tare mult nu numai Iaşul, ci şi pe toţi emanaţii lui Ion Iliescu. Şi gratuitatea pe transportul în comun după 65 de ani...Şi pe cineva care construieşte cu spor şi fără milă, nu se încurcă! Aproape ca în Epoca de Aur...

Sper totuşi, în ciuda „dintr-unsingurturului”,  ca afişul electoral pe care îl ataşez alături să fie nu doar un pamflet, ci şi o profeţie care să nu se împlinească.  Baftă, Nicuşorilor!

PS: Îmi cer scuze pentru abandonarea blogului şi a prezenţei în spaţiul virtual din ultimele luni. Viaţa (reală) e complexă şi are multe aspecte...